Pretutindeni
ȋn jurul meu văd oameni care dansează. Dansează cu salturi sprintene şi
curajoase, ȋn ritmuri ȋncete şi melancolice, cu paşi măsuraţi şi bine ştiuţi,
mânaţi de confuzie, ȋnveşmântaţi de pasiune. Ne cântă muzica ȋn noi. O aude ȋntreaga fiinţă atunci când ne
predăm ȋn braţele ei. Ȋnsă când o neglijăm uitând-o ȋn fundal, urechile inimii
ȋncep să asculte melodiile pe care alţii dansează. Și în zadar lăsăm ochii să
măsoare paşii şi să calculeze măsura sincronizării lor cu noi, căci ȋn această
manieră rămânem doar nişte surzi spectatori.
O melodie necunoscută se apropie
şi ȋşi amplifică intensitatea. Mă prinde o mână şi mă face partenerul ei de
dans. Dar nepotriviţi suntem şi chiar după nenumărate exersări, nu ȋncetăm să ne călcăm pe picioare. Ne desprindem trişti de neȋndemânarea avută…
Ȋn curând inima tresaltă când ȋn jur aud o
muzică scrisă ȋn a mea gamă şi cu note atât de similare ! Cu emoţii ȋncerc să-i
atrag atenţia dansatorului adorat pentru a-l invita ȋn al meu colţ. Câteva note
decalate ne fac să oftăm: melodii diferite ne animă
vieţile. Din vreme ȋn vreme povestea se repetă, amăgindu-ne ȋmpreună și cu alții că a
noastră căutare a luat sfârşit. Dar nu forţând se poate dansa, ci numai purtaţi
de naturaleţea mişcărilor. Nici privind ȋn depărtare forme transcrise pe podea
nu ne putem găsi alesul.
Melodia mea unică este şi-n veci partener de
dans n-am să găsesc. Mă ȋndoiesc de existenţa lui şi refuz să mai sper ! Pe
nesimţite trece timpul şi cu neȋncredere privesc dansul cuplurilor de pe scenă.
Dar nu şi el. Mă vede, păşeşte ferm şi mă invită galant ȋn ale sale braţe. Inimile noastre devin orchestră pentru
o singură muzică, se stinge ȋn jur orice mişcare și zgomot, reflectorul fixat numai pe
noi ne orbeşte şi ȋncepe valsul…
No comments:
Post a Comment