Cuvintele
ne conturează universul în care ne plasăm şi pe care încercăm să-l împărţim cu
cei din jur. Dar universul fiecărei vietăţi are propriile sale margini,
propriile culori şi conţinuturi. Iar în confruntarea cu Marele Univers devine
cu atât mai dificil să găsim suprapunerile, insulele comune în care să ne găsim
cu toţii în deplină certitudine şi siguranţă.
Şi, în ciuda marii neguri ce ne
înconjoară, a marilor prăpastii ce ne despart, permitem şi ne folosim cu deplină
conştienţă de cuvintele neadevărului, ce desenează linii amăgitoare a ceea ce
vedem, simţim, gândim. Iar ceilalţi, neputând întrezări dincolo de graniţele a
ceea ce se numeşte Eu, iau spusele noastre drept adevăr şi îşi construiesc în
concordanţă cu acesta continuarea puzzle-ului Viaţă. Fără să bănuiască că
piesele oferite de către unii din jurul lor sunt iluzii, merg încrezători pe
imaginea a ceea ce cred că este un munte pentru ca apoi să se trezească în
cădere. Şi adâncă li-e mirarea, amară dezamăgirea şi dureroasă aterizarea.
Nepregătiţi au fost nevoiţi să înfrunte ceaţa neadevărului şi nepregătiţi
vor fi de fiecare dată când o vor
întâmpina. Căci şi dacă se vor strădui să ghicească care dintre piese nu
coincid cu Marele Univers, cortina Celuilalt fie nu va putea, fie cu greu va
putea fi străpunsă.
Însă cei ce prin cuvinte oferă
celorlalţi indicii greşite despre conturul universului lor, trebuie să se
ferească de propriile cuvinte. Căci tentaţia de a se juca cu ele îi va
determina, în cele din urmă, să vadă marginea mult mai aproape decât este de
fapt, să vadă gri acolo unde este roşu aprins, să vadă că este plin acolo unde
se ascunde un gol. Iar odată ce propriul univers va fi distorsionat, ceaţa
neadevărului se va aşterne şi asupra Marelui Univers, şi asupra a celor ce se
mişcă prin el.
Învăţaţi, aşadar, să vă folosiţi
de cuvinte ca de nişte instrumente puse în slujba Adevărului, oricât de
înspăimântător şi apăsător ar fi universul pe care-l dezvăluie. Căci este de
preferat oricând sudoarea urcatului unui munte ce-ţi permite să vezi cu ochi
limpezi, decât mersul nesigur al unui drum plat înceţoşat şi plin de gropi. Adevărul înseamnă nu
dorinţa de a imagina, ci de a vedea Universul, pe Sine şi pe Celălalt.
