A fost odată ca niciodată o plantă care-şi dorea tare mult să fie o floare. Tinereţea i-a oferit o corolă aurită de toată frumuseţea pe care ea, însă n-o bănuia. Ba dimpotriva, obişnuia să privească mereu la suratele trandafiri, lalele si zambile si spera sa ajunga ca si ele intr-o zi: o floare adevarata ca sa poata participa cu toata dedicarea la spectacolul multicolor al gradinii. Timpul trecea si tot privind in jur, comparandu-se si asteptand, corola sa devenea din ce in ce mai fada, mai delicata si mai precara. Pe neasteptate a venit vantul si i-a furat, fara sa apuce sa se dezmeticeasca, toate petalele. Abia atunci a realizat papadia ca fusese o floare adevarata…
Noi, oamenii, suntem asemenea papadiei.De aceea, data viitoare cand va veti dori mult sa faceti ceva, nu lasati vantul nesigurantei sa vina sa va rapeasca oportunitatea. Amintiti-va ca aveti tot ce este necesar pentru a va bucura si a va trai visul !
Of! Săraca păpădie! Cred că acum și-au învățat lecția și îndeplinesc dorințe atunci când cineva suflă în ele.
ReplyDelete