Păsări căzute din cuib

Ca niște păsări căzute din cuib, umblăm de-a lungul vieții. Zburăm în zări necunoscute și încercăm să ne regăsim liniștea ce un cuib cald ne-o oferea atât de ușor. Străbatem infinitul albastru, privim curioși spre panorama lumii și intrăm nesiguri în vals cu alte zboruri, dar oboseala căutării ne spune că liniștea-i pierdută. Vine timpul însă când naufragiul ne obligă să ne oprim locului o clipă. Doruri nepotolite încep să ne ardă aripile. Infinitul interior ne cheamă să-l luminăm cu zboruri răbdătoare. Și uite ! Se întrezărește salvarea…