A privi spre ce va fi este asemenea cu a privi spre nemărginirea unui ocean. Necunoscutul ce ți se așterne în față te dezorientează, reducându-te la un punct care este obligat de lumina prea strălucitoare a soarelui nesiguranței să-și recunoască goliciunea. Tânjești dupa întunericul nopții, ale cărei puține și slabe stele nu stânjenesc, ba dimpotrivă, ascund cu a lor pâclă a uitării amețitorul ocean și oferă, prin nedormita stea polară, îndrumarea. Și cu toate că de acum îți cunoști direcția, rămâi orb la imensitatea oceanului, privirea fiind absorbită de lupta contra vântului, vâslelor și vâslașului.
Viitorul este oceanul posibilităților. Alegi una, propria stea polară, iar direcția îți este luminată. Dar în prezența ei toate celelalte stele vor apune. Înclină balanța spre tovărășia lesnicioasă a unei înguste, dar sigure căi ori spre privirea tremurătoare a necuprinsului care este adăpostit de orizont?
metafore faine si frumos formulat, desi nu stiu exact ce ar fi oceanul si ce ar fi noaptea, adica la ce se refera. Ori alegi o cale ingusta dar clara in contrast cu intunericul ce in jur, ori alegi sa te uiti spre orizontul vast orbit fiind de soare...oooo okay, fain ce ai scris :D
ReplyDeleteOceanul este infinitatea de posibilitati a tuturor lucrurilor pe care le poti face in viitor. Noaptea vine odata cu reducerea acestei infinitati la doar cateva posibilitati. Iar aceasta reducere face ca toate celelalte posibilitati se fac uitate in mintea noastra. Iar in cele din urma alegi o singura cale pe care te decizi sa o urmezi in viitor. Dilema mea apare pentru ca alegerea unui singur drum mi se pare a fi o limitare, pentru ca ramanem orbi la toate celelalte lucruri pe care le-am putea face, dar le ignoram. Sper ca am reusit sa te lamuresc putin.
ReplyDeleteOricum, iti multumesc pentru feedback! Apreciez. :)