A privi spre ce va fi este asemenea cu a privi spre nemărginirea unui ocean. Necunoscutul ce ți se așterne în față te dezorientează, reducându-te la un punct care este obligat de lumina prea strălucitoare a soarelui nesiguranței să-și recunoască goliciunea. Tânjești dupa întunericul nopții, ale cărei puține și slabe stele nu stânjenesc, ba dimpotrivă, ascund cu a lor pâclă a uitării amețitorul ocean și oferă, prin nedormita stea polară, îndrumarea. Și cu toate că de acum îți cunoști direcția, rămâi orb la imensitatea oceanului, privirea fiind absorbită de lupta contra vântului, vâslelor și vâslașului.
Viitorul este oceanul posibilităților. Alegi una, propria stea polară, iar direcția îți este luminată. Dar în prezența ei toate celelalte stele vor apune. Înclină balanța spre tovărășia lesnicioasă a unei înguste, dar sigure căi ori spre privirea tremurătoare a necuprinsului care este adăpostit de orizont?
