Cu toții magicieni suntem, iar jobenele noastre sunt cuvintele. Din interiorul acestora scoatem neîncetat obiecte vrăjite și creăm cu ele lumea, însă devenim atât de fermecați de grandoarea ei încât uităm că esența sa nu este decât trucul nostru. Din creatori și spectatori ai propriului nostru spectacol de iluzionism, am fuzionat într-un singur public nedumerit de desfășurarea evenimentelor. Am pășit de pe scenă în scaunele noastre confortabile de observatori și căutăm descurajați fire invizibile care pun în mișcare spectacolul. Dar întunericul s-a lăsat, iar obiectele vrăjite prind, pe nesimțite, viață. Ne lăsăm atrași de ele și intrăm în nobilul joc. Și "Vai!", ne întrebăm atunci când jocul ne dezechilibrează și ne surmenează, "Ce cortină avem trasă pe ochi și la ce suntem nevăzători?". Însă începutul spectacolului e prea îndepărtat ca să-i mai aflăm secretul, iar magia jocului prea ne-a acaparat ca să ne mai amintim că suntem spectatori, dar mai ales creatorii.
Se mai trezește câte unul să ridice cortina și înțelege trucul, dar lumea e deja animată și-și cere dreptul la existență. Din jobene se lasă să curgă vraja și împreună îi jucăm jocul.
