Când nu
numai vezi, ci prin ochi se revarsă în tine simţăminte ataşate de imagini. Când
nu numai auzi, ci trăieşti fiecare sunet ca şi cum s-ar adresa unei părţi din
tine. Când nu numai atingi, ci întreg corpul răspunde… Atunci eşti cuprins de
magia sensibilităţii care te deschide precum noaptea deschide revărsarea
viselor.
Puţine sunt momentele în care
primim în noi formele realităţii, nu doar ca pe nişte căi prin care ne împlinim
insuficientele necesităţi, ci ca pe nişte seminţe care încolţesc în noi
prezentul. Dar curajul de a ne abandona barierele pentru a fi fertili
realităţii, vine cu darul nebănuit de a permite simţurilor să cânte viaţa... Apoi viul din noi acoperă neliniştoarea
căutare de sens cu indefinite trăiri ce ne umplu până la suficienţă.
Şi ce este mai de dorit decât a
ne aminti că suntem vii? Şi ce preţ oricât de mare nu este de plătit pentru a
ne bucura de măreţia clipelor pe care infinitul s-a îndurat să ni le dea? Sau
pentru a ne întrista de, prea adesea, suferinda noastră nimicnicie? Sau de a
tămădui prin melancolie gândul misterelor din Univers pe care nu ni le putem însuşi?
...
Nu vă temeţi, aşadar, de acel
strigăt al simţurilor de a vedea, de a auzi, de a atinge cu adevărat. Iar la adăpostul solitudinii nu vă sfiiţi să
predaţi vitalele griji neînsemnate sensibilităţii, căci ea le va preface
într-un însemnat suflu de vitalitate.